Falimentul unei companii în Norvegia: Cum să închizi o firmă în Norvegia pentru a putea începe de la zero?

În colaborare cu experții de la Advokatfirma Nierzwicki & Bluszko AS, analizăm capcanele care îi pândesc pe antreprenori în fața insolvenței și cum își pot proteja averea personală de datoriile companiei.

În Norvegia există două căi de declarare a falimentului: oppbudsbegjæring (cererea proprie a conducerii) și konkursbegjæring (cererea creditorilor). Diferența dintre ele nu este doar una formală, ci ține de siguranța juridică. O greșeală frecventă a multor proprietari de companii norvegiene (AS) este amânarea deciziei de închidere a afacerii până când creditorii – precum Skatteetaten sau angajații – preiau inițiativa.

Aspect financiar: Când cererea este depusă de conducere, compania evită taxa judiciară de aproximativ 56.000 NOK. Pentru o firmă fără lichidități, aceasta este o diferență uriașă.

Prezumpția de corectitudine: Depunerea voluntară a cererii de faliment în momentul pierderii lichidității (insolvens) este un semnal pentru instanță și lichidator că managementul controlează situația și acționează etic, protejând interesele partenerilor de afaceri.

Depunerea cererii de către conducere (oppbudsbegjæring) este strategic mult mai avantajoasă decât falimentul forțat de entități externe (konkursbegjæring). De ce?

Costuri: Dacă cererea este depusă de conducere, compania este scutită de taxa judiciară ridicată (care în prezent este de aproximativ 56.000 NOK).

Controlul asupra procesului: Depunerea voluntară a cererii de faliment permite evitarea acuzațiilor de prejudiciere a creditorilor și de continuare a activității „pe cheltuiala lor”.

Siguranța angajaților: Falimentul rapid activează Fondul de Garanție (NAV Lønnsgaranti), ceea ce permite angajaților să își recupereze salariile restante.

Mulți antreprenori presupun în mod eronat că forma juridică a societății cu răspundere limitată (Aksjeselskap) le protejează complet averea personală. Totuși, Legea norvegiană a societăților (Aksjeloven § 17) prevede excepții. Conducerea poate răspunde personal pentru datoriile companiei dacă:

• Activitatea a fost continuată în ciuda insolvenței evidente (așa-numita „funcționare pe cheltuiala creditorilor”).

• Au fost contractate noi obligații, știind că firma nu va putea să le plătească.

• Au fost efectuate plăți nejustificate din companie sau rambursări preferențiale către anumiți creditori în detrimentul altora.

„Piața a redescoperit reglementările privind răspunderea personală a membrilor conducerii. Dacă o companie contractează noi obligații știind că nu are fonduri pentru a le acoperi, conducerea acesteia merge pe un teren foarte alunecos” – avertizează avocații de la Nierzwicki & Bluszko.

Să dai faliment cu demnitate și în conformitate cu legea este o artă ce necesită răspunsuri la câteva întrebări cheie chiar înainte de a ajunge în instanță:

• Pe care creditori să îi plătești cu prioritate pentru a nu risca acuzații penale?

• Cum să recuperezi împrumuturile pe care proprietarul le-a acordat personal companiei?

• Când este cel mai bun moment pentru a înființa o nouă entitate, astfel încât să nu fie considerată o „firmă-fantomă”?

• Cum să eviți interdicția de a desfășura activități comerciale (konkurskarantene)?

Lichidatorul desemnat de instanță (Bostyrer) va verifica istoricul companiei. Punctele cheie de risc sunt:

• Prioritizarea datoriilor: Au fost plătite rudele/împrumuturile private înainte de faliment, lăsând Skatteetaten fără nimic? Aceasta este o cale sigură către acuzații de prejudiciere a creditorilor.

• Impozitul pe salarii (Skattetrekk): Este „sacru” în sistemul norvegian. Neplata avansurilor reținute pentru impozit este cea mai frecventă cauză a procedurilor penale la falimente.

• Contracte cu risc special: Donațiile către rude sau vânzarea bruscă a activelor companiei la prețuri subevaluate chiar înainte de faliment vor fi aproape sigur anulate de lichidator (omstøtelse).

Piața norvegiană oferă posibilitatea achiziționării de „companii gata făcute” (hylleselskap), ceea ce permite începerea activității în 24 de ore. Totuși, avocatul Tomasz Nierzwicki avertizează împotriva transferului prea rapid al activelor către noua entitate.

Cea mai sigură cale este achiziționarea de utilaje, unelte sau preluarea angajaților de la vechea companie cu acordul lichidatorului. Acest lucru garantează că noua firmă nu va fi împovărată cu datoriile „predecesoarei” în cadrul succesiunii legale.

Paradoxal, falimentul poate fi o salvare pentru angajați. Atâta timp cât firma „plutește” fără bani, angajații sunt în incertitudine. Declararea oficială a falimentului le deschide accesul la fondul de garanție NAV, care acoperă salariile și concediile restante (feriepenger). Un angajator responsabil, văzând lipsa de șanse de salvare, depune cererea de faliment tocmai pentru ca echipa sa să nu rămână fără nimic.

Să nu uităm că scopul unui faliment gestionat inteligent este protejarea reputației și crearea unei baze solide pentru o nouă afacere sigură. În loc să „îneci amarul” și să eviți apelurile recuperatorilor, merită să optezi pentru o analiză juridică serioasă a activelor și pasivelor.

Consultă-ți situația cu profesioniști. Partenerul articolului, Advokatfirma Nierzwicki & Bluszko AS, este specializat în dreptul muncii, dreptul societăților și dreptul falimentului în Norvegia, ajutând antreprenorii să treacă în siguranță prin cele mai dificile momente din afaceri.